Manual GeSAP

            

                                                                                   Detalii stocuri contabile

                                                                       ( Contabilitatea mărfurilor - Tănase Mihai )

1. Delimitări şi structuri privind contabilitatea stocurilor în comerţul cu amănuntul 

     1.1 Componentele stocurilor

           Stocul reprezintă cantitatea de bunuri (materii prime, materiale etc.) existente, la un moment dat, ca rezervă în depozitul unui magazin, al unei întreprinderi, într-o piaţă în vederea asigurării continuităţii producţiei sau a desfacerii. 

 Din punct de vedere contabil, stocurile sunt active circulante: 

                             a) deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii 

                             b) în curs de producţie în vederea vânzării in procesul desfăşurării normale a activităţii; 

                             c) sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile care urmează să fie folosite în procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii 

 Activele circulante se află într-o continuă fluenţă valorică, ele schimbându-şi forma materială şi utilitatea (marfă, creanţe, bani) în cadrul circuitului economic al patrimoniului. Astfel, în faza de aprovizionare, activele circulante sub forma de bani se transformă în stocuri de materii prime şi materiale, în faza de producţie stocurile de materii prime şi materiale se consumă, rezultând stocuri de producţie în curs de execuţie, care, după ultima operaţie de prelucrare, devin produse finite, iar în faza de desfacere sunt vândute clienţilor, operaţie care generează drepturi faţă de aceştia. 

         Stocurile cuprind:       - materii prime 

                                              - materiale consumabile 

                                              - materiale de natura obiectelor de inventar 

                                              - producţia in curs de execuţie

                                              - produse 

                                              - stocuri aflate la terţi 

                                              - animale 

                                              - mărfuri 

                                              - ambalaje 

          Materiile prime participă direct la fabricarea produselor şi se regăsesc în produsul finit integral sau parţial, fie în starea lor iniţială, fie transformată. 

          Materialele consumabile participă sau ajută la procesul de fabricaţie sau de exploatare, fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit. 

Ele cuprind: materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese de schimb, seminţe şi materiale de plantat, furaje, alte materiale consumabile. 

          Obiectele de inventar sunt bunuri cu o valoare mai mică decât limita prevăzută de lege (1.800 lei) pentru a fi considerate imobilizări corporale, indiferent de durata lor de serviciu, sau cu durată mai mică de un an, indiferent de valoarea lor, precum şi bunurile asimilate acestora (echipamentul de protecţie, echipamentul de lucru, îmbrăcămintea specială, dispozitivele şi verificatoarele cu destinaţie specială, modelele, ştanţele şi matriţele şi alte obiecte asimilate) 

          Producţia în curs de execuţie cuprinde: produse în curs de execuţie si lucrări şi servicii în curs de execuţie şi reprezintă producţia care nu a trecut prin toate fazele (stadiile) de prelucrare, prevăzute în procesul tehnologic, precum şi produsele nesupuse probelor şi recepţiei tehnice sau necompletate în întregime. 

          Produsele cuprind: 

                                               - semifabricatele, prin care se înţelege produsele al căror proces tehnologic a fost terminat într-o secţie (fază de fabricaţie) şi care trec în continuare în procesul                                                                                                                             tehnologic al altei secţii (faze de fabricaţie) sau se livrează terţilor;

                                               - produsele finite, adică produsele care au parcurs în întregime fazele procesului de fabricaţie şi nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul entităţii putând fi                                                                                                                                depozitate în vederea livrării sau expediate direct clienţilor; 

                                               - produsele reziduale cuprind: rebuturile, materialele recuperabile şi deşeurile; 

          Stocurile aflate la terţi în custodie, pentru prelucrare sau în consignaţie se înregistrează distinct în contabilitate pe categorii de stocuri: materii prime şi materiale aflate la terţi, produse aflate la terţi, animale aflate la terţi, mărfuri aflate la terţi, ambalaje aflate la terţi. 

          Animalele şi pasările se referă la animalele născute şi cele tinere de orice fel (viţei, miei, purcei, mânji si altele) crescute şi folosite pentru reproducţie, animalele şi pasările la îngrăşat pentru a fi valorificate, coloniile de albine, precum şi animalele pentru producţie – lână, lapte, blană. 

          Mărfurile sunt bunuri pe care entitatea le cumpără în vederea revânzării sau produsele predate spre vânzare magazinelor proprii. 

          Ambalajele includ ambalajele refolosibile, achiziţionate sau fabricate, destinate produselor vândute şi care în mod temporar pot fi păstrate de terţi, cu obligaţia restituirii în condiţiile prevăzute în contracte.

     1.2 Clasificarea mărfurilor

     

       Categoria cea mai importantă de stocuri într-o entitate cu obiect de activitate comerţul o reprezintă mărfurile. Marfa este un produs al muncii destinat schimbului prin intermediul vânzării cumpărării. În perioada 1789-1801, bunurile de consum au fost împărțite în trei categorii în funcţie de originea şi după destinaţia produselor, şi anume:        1. alimente; 

                                                                                                                                                                                                                                                                   2. produse de îmbrăcăminte; 

                                                                                                                                                                                                                                                                   3. produse pentru locuinţă.

Un salt imens în sistematica mărfurilor se realizează în 1901. Mărfurile se clasifică în funcţie de trei criterii de clasificare:       - destinaţie

                                                                                                                                                                                                                 - proces tehnologic 

                                                                                                                                                                                                                 - natura materiilor prime.

Potrivit acestor criterii, mărfurile sunt ordonate în 10 grupe, şi anume:        1. combustibili;                                                     6. produse din piele şi blănuri; 

                                                                                                                             2. materiale de construcţie;                                  7. produse metalice; 

                                                                                                                             3. produse pentru iluminat şi lubrifianţi;            8. produse chimice;

                                                                                                                             4. produse textile;                                                 9. produse de papetărie; 

                                                                                                                             5. produse din sticlă şi ceramică;                       10. produse alimentare.

         În anul 1947, a fost publicat un document cu privire la clasificarea mărfurilor industriale în care a fost alcătuită o sistematică teleologică a mărfurilor şi mijloacelor pentru obţinerea şi utilizarea lor, grupându-le, după tipul nevoilor cărora le sunt destinate, pe trei sectoare: 

                            I. mărfuri pentru satisfacerea nevoilor de bază, cum ar fi: alimente, produse pentru protejarea corpului şi produse pentru locuinţă; 

                            II. mărfuri ale progresului, dintre care: produse pentru păstrare, transmitere, transport, produse pentru înfrumuseţare şi decoraţiuni, bijuterii etc.; 

                            III. mijloace de producţie . spre exemplu: materii prime şi mijloace de muncă, mijloace pentru obţinerea şi livrarea energiei, utilaje etc.. 

     În domeniul sistematicii mărfurilor operează numeroase criterii obiective şi subiective de clasificare; primele ţin de substanţa materială a mărfii, iar celelalte de natura percepţiei umane asupra mărfurilor. În funcţie de delimitarea lor în timp şi în spaţiu şi de caracterul lor limitativ, bunurile se împart în :     

                               - bunuri libere (sau virtuale, nelimitate în raport cu nevoile, abundente); 

                               - bunuri economice (limitate în raport cu nevoile, caracterizate prin raritate); 

La rândul lor, bunurile economice se împart în numeroase categorii, în funcţie de diferite criterii. Cele mai importante dintre aceste criterii şi structura corespunzătoare se prezintă astfel: 

- după scopul achiziţionării:  |→ bunuri industriale (business goods) 

                                                   |             Acestea sunt achiziţionate pentru realizarea altor mărfuri şi cuprind, la rândul lor, grupele:         - materii prime;

                                                   |                                                                                                                                                                            - echipamente; 

                                                   |                                                                                                                                                                            - semifabricate; 

                                                   |                                                                                                                                                                            - materiale auxiliare; 

                                                   |

                                                   |→ bunuri de consum 

                                                                 Acestea sunt achiziţionate pentru consum final, structurându-se, după modul de achiziţionare, în:      - bunuri de uz curent; 

                                                                                                                                                                                                                                       - bunuri intermediare; 

                                                                                                                                                                                                                                       - bunuri de lux; 

- după durata de viaţă:    → mărfuri nedurabile ( se epuizează pe măsura consumului); 

                                             → mărfuri de folosinţă ternă (se uzează fizic pe măsura exploatării); 

                                             → servicii;

                     

- după imperiozitatea nevoii corespondente:         → bunuri primare (pentru nevoi fiziologice de bază: alimente, vestimentaţie, locuinţă); 

                                                                                       → bunuri de necesitate medie (pentru confortul domestic, petrecea timpului liber etc); 

                                                                                       → bunuri de prisos (pentru nevoi latente, neexprimate, sau chiar nevoi artificiale; sunt surse de satisfacţii episodice, pasagere, deosebit de                                                                                                                                                         importante pentru caracterul insaţiabil al cererii); 

- criteriile merceologice ( sunt foarte numeroase şi operează global sau selectiv, în funcţie de context) 

                                    Cea mai importantă grupare merceologică a mărfurilor se face după natura consumului în:         - mărfuri alimentare; 

                                                                                                                                                                                                   - mărfuri nealimentare. 

În continuare, operează criterii precum: originea materiei prime, compoziţia chimică, modalitatea de producere, tehnologia de fabricaţie, diverse criterii referitoare la comerţul specific, la relaţia biologico-socială (impactul asupra mediului antropic), la relaţia cu mediul etc. 

       Pentru a răspunde în mare măsură cerinţelor comerţului, mărfurile alimentare ar trebui grupate astfel:            1. Produse de brutărie;        8. Băuturi; 

                                                                                                                                                                                           2. Alimente dietetice;          9. Conserve;

                                                                                                                                                                                           3. Delicatese;                      10. Produse din lapte; 

                                                                                                                                                                                           4. Grăsimi şi ouă;               11. Produse dulci;

                                                                                                                                                                                           5. Produse din carne;          12. Produse congelate; 

                                                                                                                                                                                           6. Produse din peşte;           13. Alte produse.

                                                                                                                                                                                           7. Fructe şi legume; 

                                                                                                                                                                                           

 Această clasificare corespunde unor exigenţe de compartimentare în magazine generale de produse alimentare, pentru orientarea structurii reţelei în comerţul cu amănuntul.                                                                                                                                                                                  

     1.3 Circulaţia mărfurilor şi comerţul cu amănuntul 

      Comerţul reprezintă schimbul de produse prin cumpărarea şi vânzarea lor; ramură a economiei în cadrul căreia se desfăşoară circulaţia mărfurilor. Sub aspect juridic, noţiunea de comerţ defineşte transferul titlurilor de proprietate asupra materialelor sau serviciilor, precum şi prestaţiile de servicii realizate între diferitele stadii ale producţiei sau direct între producător şi consumator care, de asemenea, se consideră că reprezintă acte de comerţ.

 Potrivit criteriului geografic, comerţul prezintă următoare structură:                     →  comerţul interior (care are în vedere o activitate în cadrul căreia atât cumpărătorii, cât şi vânzătorii implicaţi                                                                                                                                                                                 în realizarea actului de vânzare cumpărare, se găsesc în interiorul aceleiaşi ţări); 

                                                                                                                                        → comerţul exterior (care presupune o activitate în cadrul căreia cumpărătorii şi vânzătorii se găsesc 

                                                                                                                                                                                                 într-o ţară străină);    

 În funcţie de cantitatea de produse tranzacţionate, comerţul este de două feluri:     →  comerţ cu ridicata ( care include toate activităţile implicate în vânzarea de bunuri sau servicii către cei care                                                                                                                                                                                       le cumpără pentru a le revinde sau pentru a le folosi în scopuri comerciale );

                                                                                                                                         →  comerţ cu amănuntul (noţiunea de comerţ cu amănuntul include toate activităţile implicate în vânzarea                                                                                                                                                                                               produselor sau serviciilor direct către consumatorii finali, spre a fi folosite în                                                                                                                                                                                                                       scopuri personale, necomerciale);

Orice organizaţie care practică acest gen de comerţ, fie că este vorba de producători, detailişti sau grosişti efectuează comerţ cu amănuntul, necontând cum sunt vândute mărfurile sau serviciile (de către vânzător sau prin poşta, cu ajutorul telefonului sau prin utilizarea unui automat de vânzare) şi nici unde sunt vândute acestea (într-un magazin, pe stradă sau la domiciliul consumatorului). 

 

Funcţiile comerţului cu amănuntul sunt:          - cumpară mărfuri pe care apoi le revinde în cantităţi mici. 

                                                                             - asigurarea prezenţei unităţilor sale în toate zonele, populate de consumatorii finali. 

                                                                             - asigurarea unui sortiment foarte larg şi extrem de complex În funcţie de caracteristicile merceologice ale grupelor de mărfuri care formează                                                                                                            obiectul activităţii comerţului cu amănuntul. Acesta se împarte în: 

                                                                                                                                            → comerţ alimentar 

                                                                                                                                            → alimentație publică 

                                                                                                                                            → comerţ nealimentar 

În funcţie de tipul reţelei de unităţi prin care se realizează vânzarea mărfurilor, întâlnim:     → comerţ stabil (realizat printr-o reţea de unităţi bine delimitate din punctul de vedere al amplasării si                                                                                                                                                                                                              al perioadei de funcţionare); 

                                                                                                                                                       → comerţ mobil (realizat prin intermediul unor puncte de vânzare în continuă mişcare; comerţul fără                                                                                                                                                                                                                              magazine); 

           Comerţul stabil poate fi realizat prin:                                   →  comerţul desfăşurat prin intermediul unităţilor clasice de desfacere;

                                                                                                            →  comerţul prin automate; 

Comerţul desfăşurat prin intermediul unităţilor clasice de desfacere prezintă următoarele caracteristici:    - larga expunere a sortimentelor; 

                                                                                                                                                                                     - alegere neîngrădită a mărfurilor de către consumatori; 

                                                                                                                                                                                     - prestarea de servicii comerciale ce contribuie la ridicarea confortului procesului de                                                                                                                                                                                                                                                                          cumpărare;

                                                                                                                                                                                     - tehnici comerciale complexe; 

                                                                                                                                                                                     - metode de vânzare variate; 

Comerţul desfăşurat prin intermediul unităţilor clasice de desfacere foloseşte următoarele forme de vânzare :      →  vânzarea clasică (realizată prin intermediul magazinelor, este cea mai                                                                                                                                                                                                                                             veche forma de vânzare în care vânzătorul este elementul                                                                                                                                                                                                                                                      esenţial în cadrul actului de comerţ); 

                                                                                                                                                                                          →  vânzarea prin sistemul liber-service-ului 

                                                                                                                                                                                                            Aceasta este caracterizată prin: 

                                                                                                                                                                                                  -  absenţa vânzătorilor; 

                                                                                                                                                                                                  -  libertatea clientului de a circula după bunul sau plac sau după interesul care                                                                                                                                                                                                                    pe care îl suscită mărfurile prezentate; 

                                                                                                                                                                                                  - accentul pus pe importanţa vânzării produselor printr-o ambalare şi                                                                                                                                                                                                                         prezentare bine individualizată, o etalonare corespunzătoare şi o                                                                                                                                                                                                                                publicitate la locul vânzării bine structurată şi programată. 

 Vânzarea clasică se desfăşoară prin următoarele tipuri de magazine:

 

→ magazinul specializat cu linie îngustă de produse, cu profunzime sortimentală. 

→ magazinul universal cu mai multe linii de produse (nealimentare), de regulă îmbrăcăminte, produse cosmetice, dotări pentru locuinţă şi articole de menaj, aparatură şi instalaţii casnice, cu                                                     fiecare linie gestionată ca raion separat, reprezentând echivalentul unui magazin specializat, administrat de achizitori specializaţi sau manageri de comercializare. 

                                                     O varianta a sa este magazinul popular, cu preţuri scăzute, concentrat pe produse şi servicii reduse, de uz curent, inclusiv alimentare 

→ supermagazinul  menit să satisfacă totalitatea nevoilor pentru produse alimentare şi nealimentare achiziţionate în mod curent. Oferă o mare profunzime a gamei sortimentale plus personal                                                                          perfect informat în domeniu , precum şi servicii comerciale diversificate. 

→ magazinul general de cartier /magazinul de proximitate care este un magazin relativ mic, amplasat într-o zonă de locuinţe, cu orar prelungit şi care oferă o linie limitată de produse de uz                                                                                                               curent , cu vânzare rapidă, la preţuri relativ mai ridicate. Multe si-au adăugat raioane de preparate alimentare rapide pentru acasă                                                                                                              (fast food, cafea, produse de patiserie). 

Vânzarea prin sistemul liber-service-ului este folosită în:

 

→ supereta care este o unitate specializată în comercializarea produselor alimentare, cu o suprafaţă comercială ce nu depăşeşte 400 mp şi câteva raioane de mărfuri (este varianta autoservire a                                            magazinului de proximitate) 

→ supermarketul care este o unitate comercială cu o suprafaţa comercială mare, de până la 2.500 - 3000 mp, ce asigură un sortiment larg de mărfuri, axat îndeosebi pe mărfuri alimentare,                                             completate de cele de cosmetică, igiena personală şi cele de întreţinere a gospodăriei. Orarul de funcţionare e prelungit, sistemul este de autoservire, se practică preţuri scăzute.                                                  De regulă are amenajată propria parcare. 

→ hypermarketul care este o extensie a supermarketului, cu suprafaţa de vânzare mult mai mare, fapt ce permite lărgirea sortimentului de produse comercializate, în special pentru produsele                                                                      nealimentare. 

→ drugstore care este un magazin creat iniţial pentru a vinde produse farmaceutice, dar care astăzi tind să comercializeze toate tipurile de produse: tutun, ziare, reviste, papetărie, jucării, discuri,                                      parfumerie, îmbrăcăminte, toate într-o gamă sortimentală redusă.

→ cargouri care sunt unităţi comerciale cu mari suprafeţe de vânzare, şi în principal sortimente de mărfuri nealimentare din categoria produselor de consum curent si de folosinţă îndelungată 

→ centrul comercial este un ansamblu constituit din magazine de comercializare cu amănuntul şi firme de prestări servicii, toate fiind concepute, realizate şi gestionate ca o entitate integrată.

     

     1.4 Evaluarea la intrare 

La intrarea în patrimoniu, bunurile materiale se evaluează şi se înregistrează în contabilitate astfel:

 

→ materiile prime, materialele consumabile, obiectele de inventar, mărfurile, ambalajele şi alte bunuri procurate cu titlu oneros, la costul de achiziţie. Costul de achiziţie cuprinde preţul                                    de cumpărare, inclusiv taxele de import şi celelalte taxe de cumpărare, costuri de transport şi de manipulare şi alte costuri care pot fi direct atribuite direct achiziţiei de bunuri. 

→ producţia în curs de execuţie, semifabricatele şi produsele finite, obiectele de inventar, ambalajele şi alte bunuri produse de către unitatea patrimonială, la costul de producţie. Costul                                  de producţie cuprinde costul de achiziţie al materiilor prime şi consumabilelor, celelalte cheltuieli directe de producţie (transformare), precum şi cota cheltuielilor indirecte de                                  producţie alocate în mod raţional, ca fiind legate de fabricarea bunurilor. 

→ stocurile reprezentând aport la capital se evaluează la valoarea de aport. Valoarea de aport se stabileşte în urma evaluării efectuate potrivit legii, în funcţie de preţul pieţei, starea şi amplasarea                             stocurilor.                            

→ stocurile obţinute cu titlu gratuit se evaluează la valoarea de utilitate, stabilită în funcţie de aceleaşi criterii ca valoarea de port. 

         

     1.5 Evaluarea la ieşire 

       Ieşirea stocurilor din gestiune se face prin vânzare, consum, minus de inventar, donaţii efectuate, pierderi din calamitaţi. Problema fundamentală care se pune pentru înregistrarea ieşirii stocurilor este cea a preţului utilizat. În acest sens IAS 2 grupează stocurile în funcţie de posibilitatea de identificare a lor în: 

 

→ stocuri identificabile 

 → stocuri fungibile 

şi delimitează următoarele metode de evaluare:       → pentru stocurile identificabile:             -  METODA IDENTIFICĂRII SPECIFICE 

                                                                                     → pentru stocurile fungibile:  

                                                                ♦ ca tratamente contabile de bază:                                  -  METODA COSTULUI MEDIU PONDERAT (CMP)

                                                                                                                                                          -   METODA PRIMUL INTRAT-PRIMUL IEȘIT (FIFO) 

                                                                ♦ ca tratament contabil alternativ:                                 -   METODA ULTIMUL INTRAT-PRIMUL IEȘIT (LIFO) 

                                                                ♦ alte tratamente (tehnici de măsurare a costurilor)     -   METODA PREŢULUI PRESTABILIT (COST STANDARD)

                                                                                                                                                           - METODA LA PREȚ CU AMĂNUNTUL

      

 METODA IDENTIFICĂRII SPECIFICE  presupune atribuirea costurilor specifice elementelor identificabile ale stocurilor. Aceasta înseamnă că fiecare articol sau categorie de stocuri se                                                                                      individualizează atât în momentul intrării în patrimoniu, cât şi al stocării şi ieşirii. 

 METODA COSTULUI MEDIU PONDERAT (CMP)  presupune calcularea după fiecare intrare sau la sfârşitul lunii a unui cost mediu, astfel încât avem un cost unic, în orice moment, pentru                                                                                                  întregul stoc. 

                            Valoarea stocului initial  +  Valoarea int  rată

          CMP  =   ------------------------------------------------------------

                           Cantitatea stocului initial +  Cantitatea int rată 

METODA PRIMUL INTRAT-PRIMUL IEȘIT (FIFO) constă în evaluarea ieşirilor de stocuri în ordinea în care au intrat, la costul primei intrări (lot). Pe măsura epuizării lotului, stocurile                                                                                                          ieşite din gestiune se evaluează la costul lotului următor, în ordine cronologică.

     1.6 Evaluarea stocurilor la inventar 

         Cu ocazia inventarierii, evaluarea stocurilor se face la valoarea actuală (de inventar), denumită conform normei IAS 2 valoare realizabilă netă. Ea este reprezentată de preţul de vânzare estimat ce ar putea fi obţinut pe parcursul desfăşurării normale a activităţii, mai puţin costurile estimate pentru finalizarea bunului şi a costurilor necesare vânzării (cheltuieli de transport, comisioane privind vânzările, costul garanţiei acordate după vânzare). 

Valoarea realizabilă netă se determină prin estimare în funcţie de o serie de factori:  - constatare, probe 

                                                                                                                                              - luarea în considerare a scopului sau destinaţiei pentru care sunt deţinute stocurile

                                                                                                                                              - deprecierea stocurilor care au suferit deteriorări, care sunt uzate moral integral sau parţial

                                                                                                                                              - utilizarea celor mai credibile dovezi în momentul în care are loc estimarea valorii care se aşteaptă a fi                                                                                                                                                                                   realizată. 

Valoarea realizabilă netă poate fi mai mare, mai mică sau egală cu costul stocurilor.

     1.7 Avizul de însoţire a mărfii (cod 14-3-6A) 

         Se întocmeşte în trei exemplare de către unităţile care nu au posibilitatea întocmirii facturii în momentul livrării produselor, mărfurilor sau altor valori materiale, datorită unor condiţii obiective si cu totul excepţionale, făcându-se menţiunea "Urmează factura". În cazul transferului de bunuri între gestiunile aceleiaşi unităţi patrimoniale dispersate teritorial, avizul de însoţire a mărfii va purta menţiunea "Fără factură". Pe avizul de însoţire a mărfii, emis pentru valori materiale trimise pentru prelucrare la terţi sau pentru vânzare în regim de consignaţie, se face menţiunea "Pentru prelucrare la terţi" sau "Pentru vânzare în regim de consignaţie", după caz, etc. Se emite, pe măsura livrării, de către compartimentul desfacere, care semnează pentru întocmire. 

    Serveşte ca:      - document de însoţire a mărfii pe timpul transportului; 

                                  - document ce stă la baza întocmirii facturii;

                                  - dispoziţie de transfer al valorilor materiale de la o gestiune la alta, dispersate teritorial, ale aceleiaşi unităţi; 

                                  - document de primire în gestiunea cumpărătorului sau în gestiunea primitoare din cadrul aceleiaşi unităţi în cazul transferului.

    Circulă:   - la furnizor:          - la delegatul unităţii care face transportul sau al clientului, pentru semnare de primire (exemplarul 1);

                                                       - la compartimentul desfacere, pentru înregistrarea cantităţilor livrate în evidenţele acestuia şi pentru întocmirea facturii (exemplarele 2 si 3); 

                                                       - la compartimentul financiar-contabil, ataşat la factură (exemplarul 3); 

                    - la cumpărător:      - la magazie, pentru încărcarea în gestiune a produselor, mărfurilor sau altor valori materiale primite, după efectuarea recepţiei de către comisia de                                                                                             recepţie şi după consemnarea rezultatelor (exemplarul 1); 

                                                       - la compartimentul aprovizionare, pentru înregistrarea cantităţilor aprovizionate în evidenta acestuia (exemplarul 1); 

                                                       - la compartimentul financiar-contabil, pentru înregistrarea în contabilitatea sintetică şi analitica, ataşat la factură (exemplarul 1).

 În cazul valorilor materiale prelucrate la terţi, pe exemplarul respectiv se face menţiunea "Din prelucrare la terţi". 

   Se arhivează:  - la furnizor:    - la compartimentul desfacere (exemplarul 2);

                                                         - la compartimentul financiar-contabil, ataşat la exemplarul 3 al facturii (exemplarul 3);

                        - la cumpărător:   - la compartimentul financiar-contabil, ataşat la exemplarul 1 al facturii (exemplarul 1).

 În comerţul cu amănuntul, avizul de însoţire se întâlneşte la vânzarea cu întocmirea ulterioară a facturii, dacă încasarea nu se efectuează pe loc; la cumpărarea atât de mărfuri, cât şi de materiale consumabile, pentru care urmează a se primi factura

1.8 Factura fiscală (cod 14-4-10/A) 

          Se întocmeşte manual sau cu ajutorul tehnicii de calcul, în trei exemplare, la livrarea produselor şi a mărfurilor, la executarea lucrărilor şi la prestarea serviciilor, de către compartimentul desfacere sau alt compartiment desemnat pe baza dispoziţiei de livrare, a avizului de însoţire a mărfii sau a altor documente tipizate care atesta executarea lucrărilor si prestarea serviciilor si se semnează de compartimentul emitent. Atunci când factura nu se poate întocmi în momentul livrării, datorită unor condiţii obiective si cu totul excepţionale, produsele si mărfurile livrate sunt însoţite, pe timpul transportului, de avizul de însoţire a mărfii. În vederea corelării documentelor de livrare, numărul şi data avizului de însoţire a mărfii se înscriu în formularul de factură. 

       Serveşte ca:                       - document pe baza căruia se întocmeşte instrumentul de decontare a produselor şi mărfurilor livrate, a lucrărilor executate sau a serviciilor prestate; 

                                                    - document de însoţire a mărfii pe timpul transportului;

                                                    - document de încărcare în gestiunea primitorului; 

                                                    - document justificativ de înregistrare în contabilitatea furnizorului şi a cumpărătorului. 

      Circulă:   -  la furnizor:   - la compartimentul în care se efectuează operaţiunea de control financiar preventiv pentru acordarea vizei (toate exemplarele); viza de control 

                                                                                 financiar preventiv se acordă numai pe exemplarul 3;                                    

                                                    - la persoanele autorizate să dispună încasări în contul de la banca al unităţii (toate exemplarele); 

                                                    - la compartimentul desfacere, în vederea înregistrării în evidenţele operative şi pentru eventualele reclamaţii ale clienţilor (exemplarul 2 al facturii, la care                                                                                 se anexează dispoziţia de livrare); 

                                                    - la compartimentul financiar-contabil, pentru înregistrarea în contabilitate (exemplarul 3); 

                 -  la cumpărător:     - la compartimentul aprovizionare, pentru confirmarea operaţiunii, având ataşat exemplarul din avizul de însoţire a mărfii care a însoţit produsul sau                                                                        marfa, daca este cazul, inclusiv nota de recepţie şi constatare de diferenţe, în cazul în care marfa nu a fost însoţita de factură pe timpul transportului                                                                                                                                 (exemplarul 1); 

                                                    - la compartimentul care efectuează operaţiunea de control financiar preventiv pentru acordarea vizei (exemplarul 1, împreuna cu avizul de însoţire a                                                                                             mărfii, inclusiv nota de recepţie şi de constatare de diferenţe, după caz); 

                                                    - la compartimentul financiar-contabil, pentru acceptarea plăţii, precum şi pentru înregistrarea în contabilitate (exemplarul 1, împreuna cu avizul de                                                                                           însoţire a mărfii, inclusiv nota de recepţie şi de constatare de diferenţe, după caz). 

    Se arhivează:   - la furnizor:     - la compartimentul desfacere (exemplarul 2); - la compartimentul financiar-contabil (exemplarul 3); 

                             - la cumpărător:   - la compartimentul financiar-contabil (exemplarul 1). 

În comerţul cu amănuntul, factura se întâlneşte la vânzarea de mărfuri, dacă încasarea nu se efectuează pe loc; la cumpărarea atât de mărfuri, cât şi de materiale consumabile, obiecte de inventar sau active corporale precum şi pentru utilităţile magazinului datorate furnizorilor.

     1.9 Nota de recepţie şi constatare de diferenţe (cod 14-3-1A si 14-3- 1/aA)

        Este documentul care se întocmeşte de către comisia de recepţie şi de către gestionar, în două exemplare, potrivit prevederilor legale, la locul de depozitare sau în unitatea cu amănuntul, după caz, pe măsura efectuării recepţiei. În situaţia în care la recepţie se constată diferenţe. Nota de recepţie şi constatare de diferenţe se întocmeşte în trei exemplare de către comisia de recepţie legal constituită. În cazul când bunurile materiale sosesc în tranşe, se întocmeşte câte un formular pentru fiecare tranşă, care se anexează apoi la factură sau la avizul de însoţire a mărfii. 

    Serveşte ca:     - document pentru recepţia bunurilor aprovizionate; 

                                - document justificativ pentru încărcare în gestiune; 

                                - act de probă în litigiile cu cărăuşii şi furnizorii, pentru diferenţele constatate la recepţie; 

                                - document justificativ de înregistrare în contabilitate 

                                                      Se foloseşte ca document distinct de recepţie în cazul: 

                                                                                                       a) bunurilor materiale cuprinse într-o factură sau aviz de însoţire a mărfii, care fac parte din gestiuni diferite; 

                                                                                                       b) bunurilor materiale primite spre prelucrare, în custodie sau în păstrare; 

                                                                                                       c) bunurilor materiale procurate de la persoane fizice; 

                                                                                                       d) bunurilor materiale care sosesc neînsoţite de documente de livrare; 

                                                                                                       e) bunurilor materiale care prezintă diferenţe la recepţie; 

                                                                                                       f) mărfurilor intrate in gestiunile la care evidenţa se ţine la preţ de vânzare cu amănuntul sau en gros (cod 14-3-1/aA). 

       Circulă:         - la gestiune, pentru încărcarea în gestiune a bunurilor materiale recepţionate (toate exemplarele); 

                               - la compartimentul financiar-contabil, pentru întocmirea formelor privind lichidarea diferenţelor constatate (toate exemplarele), precum şi pentru înregistrarea în                                                          contabilitatea sintetică şi analitică, ataşată la documentele de livrare (factura sau avizul de însoţire a mărfii); 

                                - la unitatea furnizoare (exemplarul 2) şi la unitatea de transport (exemplarul 3), pentru comunicarea lipsurilor stabilite. 

Se arhivează la compartimentul financiar-contabil. În comerţul cu amănuntul, nota de recepţie se întâlneşte la cumpărarea atât de mărfuri, cât şi de materiale consumabile, obiecte de inventar. Pentru mărfuri se întocmeşte formularul cod14-3-1/A, iar pentru restul stocurilor formularul cod 14-3-1A.

     1.10 Bonul de consum (cod 14-3-4Aa) şi bonul de consum colectiv (cod 14-3-4/aA) 

Se întocmeşte în două exemplare, pe măsura lansării, respectiv eliberării materialelor din magazie pentru consum, de compartimentul care efectuează lansarea, pe baza programului de producţie şi a consumurilor normate, sau de alte compartimente ale unităţii, care solicită materiale pentru a fi consumate. 

  Serveşte ca:      - document de eliberare din magazie pentru consumul materialelor; 

                              - document justificativ de scădere din gestiune; 

                              - document justificativ de înregistrare în evidenţa magaziei şi în contabilitate. 

    Circulă:           -  la persoanele autorizate să semneze pentru acordarea vizei de necesitate (ambele exemplare); 

                               - la persoanele autorizate să aprobe folosirea altor materiale, în cazul materialelor înlocuitoare; 

                               - la magazia de materiale, pentru eliberarea cantităţilor prevăzute, semnându-se de predare de către gestionar şi de primire de către delegatul care primeşte materialele                                               (ambele exemplare); 

                                 - la compartimentul financiar-contabil, pentru efectuarea înregistrărilor în contabilitatea sintetică şi analitică (ambele exemplare). 

Se arhivează la compartimentul financiar-contabil. În comerţul cu amănuntul, bonul de consum se foloseşte pentru consumul materialelor consumabile şi pentru darea în consum a obiectelor de inventar. 

     1.11 Fişa de magazie (cod 14-3-8) 

    Se întocmeşte într-un exemplar, separat pentru fiecare fel de material şi se completează de către: 

                        - compartimentul financiar-contabil la deschiderea fişei (datele din antet) şi la verificarea înregistrărilor (data şi semnătura de control), în coloana "Data şi semnătura de control"                                                 semnează şi organul de control financiar cu ocazia verificării gestiunii. 

                        - gestionar sau persoana desemnată, care completează coloanele privitoare la intrări, ieşiri şi stoc. 

     Fişele de magazie se ţin la fiecare loc de depozitare a valorilor materiale, pe feluri de materiale ordonate pe conturi, grupe, eventual subgrupe sau în ordine alfabetică. Pentru valori materiale primite spre prelucrare de la terţi sau în custodie se întocmesc fişe distincte care se ţin separat de cele ale valorilor materiale proprii. În scopul ţinerii corecte a evidenţei la magazie, persoanele desemnate de la compartimentul financiar-contabil verifică inopinat, cel puţin o dată pe lună, modul cum se fac înregistrările în fişele de magazie. Înregistrările în fişele de magazie se fac document cu document. Stocul se poate stabili după fiecare operaţiune înregistrată şi obligatoriu zilnic. Nu circulă, fiind document de înregistrare. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil. În comerţul cu amănuntul, fişa de magazie este folosită pentru evidenţa materialelor consumabile şi a obiectelor de inventar, necesare desfăşurării activităţii magazinului. 

     1.12  Raportul de gestiune 

           Evidenţa operativă a mărfurilor în cadrul unităţilor de desfacere cu amănuntul se ţine cu ajutorul Raportului de gestiune, care poate fi zilnic sau periodic. Raportul de gestiune zilnic se întocmeşte in două exemplare de către gestionar pentru fiecare gestiune în parte. După reportarea soldului din ziua precedentă, în coloana „Mărfuri” se înscriu în ordinea întocmirii lor, documentele de intrare din ziua respectivă. La sfârşitul zilei se stabileşte totalul intrărilor plus soldul, după care se înscriu datele privind vânzările şi alte ieşiri de mărfuri şi se totalizează. La sfârşitul zilei se determină soldul scriptic de mărfuri. 

         În raportul de gestiune se înscriu atât cumpărările şi vânzările de mărfuri la preţul de vânzare cu amănuntul, cât şi alte intrări sau ieşiri de mărfuri care au ca efect modificarea în plus sau în minus a soldului de mărfuri, cum ar fi: modificările de preţ, transferul între gestiuni, distrugerea mărfurilor degradate. 

Documentele care stau la baza întocmirii raportului de gestiune pot fi:              - nota de recepţie şi constatare de diferenţe, 

                                                                                                                                    - monetarul. 

                                                                                                                                    - inventarul privind modificările de preţ, 

                                                                                                                                    - procesul-verbal de scădere din gestiune, etc. 

         Exemplarul 2 al Raportului de gestiune rămâne în carnet, iar exemplarul 1 se trimite la compartimentul financiar-contabil, unde se verifică şi se confruntă cu datele din evidenţa analitică. Eventualele erori se comunică gestionarului pentru a le corecta şi a pune de acord soldul scriptic din evidenţa operativă cu cel din evidenţa contabilă. 

          Raportul de gestiune periodic cuprinde aceleaşi elemente ca si Raportul zilnic, cu deosebirea că înscrierea acestora în formular se face la anumite perioade de timp (15 zile), soldul stabilindu-se la sfârşitul fiecărei perioade. El se completează în 2 exemplare, documentele de intrare şi ieşire înscriindu-se în ordine cronologică, fără a se face o grupare a lor pe intrări şi ieşiri.

     1.13 Contabilitatea mărfurilor la cost de achiziţie 

        Costul de achiziţie = preţul din factura furnizorului + cheltuieli de transport- aprovizionare + taxe nerecuperabile.

Conturile specifice utilizate sunt:  → 371 Mărfuri

                                             → 607 Cheltuieli privind mărfurile 

                                                     → 707 Venituri din vânzarea mărfurilor, 

                                                     → 4427 TVA colectata, 

                                                     → 411 Clienţi.

Exemplu

Un depozit are în stoc la începutul lunii (01.06) 1.000 kg marfă, la cost de achiziţie de 5 lei/kg. În timpul lunii au loc următoarele operaţii:

   -  10.06 - cumpărare cu factură de la furnizor 2.000 kg la cost de achiziţie de 7 lei/kg

 -  15.06 – vânzare cu factură către clienţi a 2.500 kg la preţ de vânzare de 10 lei/kg + TVA 19%; se descarcă gestiunea pentru marfa vândută utilizând metoda LIFO. 

Vânzarea

 

411 Clienţi        =        %                                                        29.750                             

707 Venituri din vânzarea mărfurilor          25.000

4427 TVA colectată                                4.750        

Descărcarea gestiunii

2.000 kg        x        7 lei =        14.000 lei (ultimul lot intrat) 

500 kg        x        5 lei        2.500 lei (din lotul anterior)

Total        16.500 lei

607 Cheltuieli privind mărfurile = 371 Mărfuri / 16.500

   - 20.06 – cumpărare cu factură de la furnizor 4.000 kg la cost de achiziţie de 8

- 25.06 donaţie către terţi 1.000 kg; se înregistrează TVA colectată aferentă donaţiei

 Donaţia

1.000 kg x 8 lei (costul ultimei intrări) = 8.000 lei

6582 Cheltuieli cu donaţii si subvenţii acordate = 371 Mărfuri / 8.000 

TVA aferentă donaţiei

8.000 lei x 19% = 1.520 lei

635 Chelt.cu alte impozite, taxe si vărsăminte asimilate = 4427 TVA colectată / 1.520

   - 28.06 – lipsă de inventar 200 kg, neimputabilă; se înregistrează TVA aferentă  minusului

Minus de inventar

200 kg x 8 lei (costul ultimei intrări) = 1.600 lei

607 Cheltuieli privind mărfurile = 371 Mărfuri / 1.600 

TVA aferentă minusului

635 Chelt.cu alte impozite, taxe si vărsăminte asimilate = 4427 TVA colectată / 304

     1.14 Contabilitatea mărfurilor la preţ de vânzare cu ridicata

         Preţul cu ridicata = costul de achiziţie + adaosul comercial.

Conturile specifice utilizate sunt: → 371 Mărfuri

                                                   → 378 Diferenţe de preţ la mărfuri (pentru adaosul comercial)

                                                   → 607 Cheltuieli privind mărfurile 

                                                   → 707 Venituri din vânzarea mărfurilor, 

                                                   → 4427 TVA colectata, 

                                                   → 411 Clienţi.

Ieşirile din gestiune se înregistrează tot la preţ de vânzare cu ridicata, calculând adaosul comercial aferent, la sfârşitul lunii, cu ajutorul coeficientului de repartizare K. K este un raport între adaosul comercial si valoarea stocului de mărfuri, arătând care este ponderea adaosului comercial în valoarea mărfurilor la preţ cu ridicata. El se aplică asupra veniturilor obţinute din vânzarea mărfurilor şi rezultă adaosul comercial aferent mărfii vândute (indică ce procent din venitul obţinut reprezintă adaos comercial pentru depozitul respectiv).

                    Adaos comercial initial (SiC 378) + Adaos comercial aferent cumpararilor ( RC378)

          K  =   -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------   x 100

                        Valoarea stocului initial de marfa la pret cu ridicata(SiD 371) + Valoarea int rarilor de marfa ( RD 371)

Adaosul comercial aferent mărfurilor vândute = K x RC 707

Exemplu

 1. Un depozit are în stoc la începutul lunii marfă, 1.000 kg evaluată la preţ de vânzare cu ridicata 13 lei/kg, din care adaos comercial 3lei/kg

Valoare stoc iniţial (la preţ cu ridicata)   =  1.000 kg x 13 lei/kg = 13.000 lei (SiD 371) 

Adaos comercial aferent stocului iniţial  = 1.000 kg x 3 lei/kg = 3.000 lei (SiC 378) 

Valoare stoc iniţial la cost de achiziţie    =  1.000 kg x 10 lei/kg (preţ cu ridicata – adaos)

2. În timpul lunii cumpăra cu factură de la furnizori 2.000 kg marfă la cost de achiziţie de 10 lei/kg + TVA deductibilă, depozitul practicând un adaos comercial de 30%.

Se determină preţul de vânzare cu ridicata

• Cost de achiziţie = 10 lei/kg

• Adaos comercial = 10 lei x 30% = 3 lei

• Preţ de vânzare cu ridicata = 13 lei/kg

Aferent întregii cantităţi cumpărate vom avea:

• Valoarea la cost de achiziţie = 2.000 kg x 10 lei/kg = 20.000 lei

• Valoare adaos comercial = 2.000 kg x 3 lei/kg =  6.000 lei
• Valoarea la preţ de vânzare cu ridicata = 2.000 kg x 13 lei = 26.000 lei

 Înregistrarea achiziţiei:

%        =        401 Furnizori          23.800

371 Mărfuri                  20.000

4426 TVA deductibilă                             3.800                   

Înregistrarea adaosului comercial aferent achiziţiei:

371 Mărfuri = 378 Diferenţe de preţ la mărfuri / 6.000

    3 În timpul lunii, depozitul vinde cu factură către clienţi 2.500 kg marfă la preţ de vânzare cu ridicata de 13 lei/kg + TVA 19%.

 

411 Clienţi        =  %                                                      38.675         

707 Venituri din vânzarea mărfurilor             32.500

4427 TVA colectată                                6.175          

4. La sfârşitul lunii, se descarcă gestiunea de marfa vândută.  Se calculează coeficientul de repartizare K:

K =    SiC 378 + RC 378 x100   =    3.000 + 6.000 x100 = 23,076%

      SiD 371+ RD 371                 3.000 + 26.000 

Adaosul comercial aferent mărfurilor vândute = K x RC 707 = 23,076 % x 32.500 lei

= 7.500 lei

     1.15 Contabilitatea mărfurilor la preţ de vânzare cu amănuntul 

În acest caz, evaluarea se face obligatoriu la preţ de vânzare cu amănuntul. Intrările în gestiune se înregistrează la preţ de vânzare cu amănuntul, calculând adaosul comercial ca procent din costul de achiziţie şi respectiv TVA neexigibilă:

Cota TVA x (cost de achiziţie + adaos comercial)

Preţul cu amănuntul = costul de achiziţie + adaosul comercial + TVA neexigibilă. 

Ieşirile din gestiune se înregistrează tot la preţ de vânzare cu amănuntul, calculând adaosul comercial aferent, la sfârşitul lunii, cu ajutorul coeficientului de repartizare K.

                                    SiC 378 + RC378

          K  =   -------------------------------------------------------------  x 100

                      (SiD 371 + RD 371) − (SiC 4428 + RC 4428)

Adaosul comercial aferent mărfurilor vândute = K x RC 707

De asemenea, TVA neexigibilă aferentă vânzării, este identică cu TVA colectată înregistrată cu această ocazie. TVA neexigibilă este o TVA ”în aşteptare” aferentă mărfii pe stoc, care devine exigibilă (colectată), în momentul în care se vinde marfa.

Conturile specifice utilizate sunt:  →371 Mărfuri

                                                    → 378 Diferenţe de preţ la mărfuri (pentru adaosul comercial)

                                                    → 4428 TVA neexigibilă,

                                                    → 607 Cheltuieli privind mărfurile, 

                                                    →707 Venituri din vânzarea mărfurilor, 

                                                    →4427 TVA colectata, 

                                                    →411 Clienţi, 

                                                    →5311 Casa în lei.

Exemplu

1. Un magazin are în stoc la începutul lunii marfă 1.000 kg evaluată la preţ de vânzare cu amănuntul de 15,47 lei, din care TVA neexigibilă 2,47 lei şi adaos comercial 3 lei. 

Valoare stoc iniţial (la preţ cu amănuntul)   = 1.000 kg x 15,47 lei/kg = 15.470 lei (SiD 371)

Adaos comercial aferent stocului iniţial   = 1.000 kg x 3 lei/kg    = 3.000 lei (SiC 378) 

TVA neexigibilă aferentă stocului iniţial    = 1.000 kg x 2,47 lei   = 2.470 lei (SiC 4428) 

Valoare stoc iniţial la cost de achiziţie   = 1.000 kg x 10 lei/kg (preţ cu amănuntul – adaos – TVA neexigibilă)

2. În timpul lunii se cumpără cu factură de la furnizor 2.000 kg marfă la cost de achiziţie 10 lei/kg + TVA deductibilă 19%, magazinul practicând un adaos comercial de 30%.

Se determină preţul de vânzare cu amănuntul

• Cost de achiziţie = 10 lei/kg

• Adaos comercial = 10 lei x 30% = 3 lei

• TVA neexigibilă = 19% x (10+3) = 2,47 lei

• Preţ de vânzare cu amănuntul = 15,47 lei/kg

Aferent întregii cantităţi cumpărate vom avea:

• Valoarea la cost de achiziţie = 2.000 kg x 10 lei/kg = 20.000 lei

• Valoare adaos comercial = 2.000 kg x 3 lei/kg =  6.000 lei

• TVA neexigibilă = 2.000 kg x 2,47 lei/kg = 4.940 lei

• Valoarea la preţ de vânzare cu amănuntul = 2.000 kg x 15,47 lei = 30.940 lei

3. În timpul lunii, magazinul vinde direct cu numerar 2.500 kg marfă la preţ de vânzare cu amănuntul de 15,47 lei (care include adaosul comercial şi TVA). Pentru determinarea TVA incluse se foloseşte

                                               Cota de TVA                           19

Cota deTVA recalculata  =  −−−−−−−−−−−−−−− x 100 = ------------- x 100 = 15,966%

                                              100 + Cota de TVA                  100 + 19

În cazul nostru vom avea:

Valoarea încasată prin casierie = 2.500 kg x 15,47 lei/kg = 38.675 lei 

TVA colectată aferentă = 38.675 lei x 15,966% = 6.175 lei

Venituri din vânzarea mărfurilor = 38.675 lei – 6.175 lei = 32.500 lei

Înregistrarea vânzării:

Se descarcă gestiunea pentru marfa vândută:

TVA neexigibilă este identică cu TVA colectată, respectiv 6.175  

                                    SiC 378 + RC378                                               3.000 + 6.000

          K  =   -------------------------------------------------------------  x 100 =    ----------------------------------------------------- =    23,076%

                      (SiD 371 + RD 371) − (SiC 4428 + RC 4428)                      (15.470 + 30.940) − (2.470 + 4.940)

   Adaosul comercial aferent mărfurilor vândute = K x RC 707 = 23,076% x 32.500 lei = 7.500 lei

1.16 Contabilitatea mărfurilor în consignaţie

Comerţul în consignaţie are ca scop preluarea de la persoane fizice şi juridice a unor mărfuri în vederea vânzării. 

Contractul de consignaţie este o înţelegere între 2 părţi: consignantul, care încredinţează mărfurile celeilalte părţi numite consignatar pentru a le vinde.

       Pentru persoane fizice se întocmeşte “Bonul de primire în consignaţie”. 

Mărfurile   primite sunt înregistrate în “Borderoul de obiecte primite în consignaţie” şi “Nota de recepţie şi constatare de diferenţe”. Consignatarul întocmeşte la vânzare “Borderoul de ieşire a mărfurilor din consignaţie” precum şi “Borderoul de programare la plată a deponenţilor”. Sumele rezultate din vânzarea mărfurilor se prescriu dacă nu sunt ridicate de către deponenţi în termen de 3 ani.

Înregistrările în contabilitatea consignaţiei diferă în funcţie de situaţia juridică a deponentului:

• în cazul în care deponentul este o persoană juridică, acesta trimite bunurile pe bază de aviz de însoţire a mărfii pe care va menţiona “pentru vânzare în regim consignaţie”. La vânzare, consignaţia are obligaţia de a cere deponentului să-i trimită factura până la sfârşitul lunii

• daca deponentul este o persoană fizică sau juridică neplătitoare de TVA, consignaţia calculează TVA numai pentru comisionul ce-i revine.

     Beneficiarii veniturilor obţinute din valorificarea bunurilor în regim de consignaţie datorează un impozit de 10% din venitul brut încasat, cu excepţia bunurilor provenite din patrimoniul personal al deponentului. Impozitul se calculează, se reţine şi se virează de către consignaţie, până la data de 25, inclusiv, ale lunii următoare celei în care se face plata venitului. 1

Exemplul 1

O persoană fizică de pune pentru a fi vândute în consignaţie mărfuri din patrimoniul personal în valoare de 1.000 lei. Comisionul practicat este de 10%. După vânzare se achită deponentului contravaloarea mărfurilor.

  a)  primirea mărfurilor în consignaţie înregistrate la preţul deponentului 

    Debit 8033 Valori materiale primite în păstrare sau custodie = 1.000 lei

   b)   vânzarea în numerar a mărfurilor primite în consignaţie

      5311 Casa în lei        =        %                                                                                       1.119         

462 Creditori diverşi                                         1.000

708 Venituri din activităţi diverse (1.000x 10%)         100

4427 TVA colectată (100 x 19%)                                            19

    c)   achitarea în numerar a mărfurilor vândute

      462 Creditori diverşi  =   5311 Casa în lei  1.000

     d)    scoaterea din evidenţa extrabilanţieră a mărfurilor vândute

Credit 8033 Valori materiale primite în păstrare sau custodie = 1.000 lei

Notă: Dacă bunurile depuse în consignaţie nu au aparţinut patrimoniului personal al  deponentului, se reţine 10% din venitul brut.

      

        e)    reţinerea impozitului

            462 Creditori diverşi    =    446 Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate        100

      f)   achitarea în numerar a mărfurilor vândute, mai puţin impozitul reţinut 462 Creditori diverşi        =        5311 Casa în lei        900

         g)   achitarea prin virament bancar a impozitului reţinut

446 Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate  =        5121 Conturi la bănci in lei        100

Exemplul 2

Un angrosist trimite un lot de mărfuri în valoare de 1.000 lei evaluate la cost de achiziţie pentru a fi vândute în consignaţie la valoarea de vânzare de 1.200 lei plus TVA. Comisionul practicat de către consignaţie este de 20%. După vânzarea în numerar a mărfurilor, angrosistul emite factura, care se încasează de la consignaţie prin bancă.

1. În contabilitatea deponentului (angrosistului)

                 a)depunerea mărfurilor în consignaţie

357 Mărfuri aflate la terţi         = 371 Mărfuri 1.000

                b) emiterea facturii după ce consignaţia a vândut mărfurile

             c)    descărcarea gestiunii de mărfurile vândute

                     607 Cheltuieli privind mărfurile = 357 Mărfuri aflate la terţi        1.000

             d)    încasarea facturii privind mărfurile vândute prin consignaţie 

                         5121 Conturi la bănci in lei        =        411 Clienţi               1.428

2. În contabilitatea consignaţiei

              a)    primirea mărfurilor în consignaţie înregistrate la preţul deponentului Debit 8033 Valori materiale primite în păstrare sau custodie = 1.200 lei

               b)   vânzarea mărfurilor - la venituri se include: preţul deponentului + comisionul

5311        Casa în lei =        %                                                                                           1.714

                                   707 Venituri din vânzarea mărfurilor (1.200 x 1,20)              1.440

                                   4427 TVA colectată (1.440 x 19%)                                           274

                c)       încărcarea gestiunii cu mărfurile vândute

   371 Mărfuri  =   %                        1.714

                         401 Furnizori                        1.200

                         378 Diferenţe de preţ la mărfuri (1.200 x 20%)             240

                         4428 TVA neexigibilă (1.440 x 19%)                         274

                         4426 TVA deductibilă        =  401 Furnizori                   228

               d)      descărcarea gestiunii de mărfurile vândute

  

                e)    scoaterea din evidenţa extrabilanţieră a mărfurilor vândute

                    Credit 8033 Valori materiale primite în păstrare sau custodie = 1.200 lei

                f)    achitarea în numerar a mărfurilor vândute

                      401 Furnizori =         5121 Conturi la bănci in lei        1.428

 

La inventariere, evaluarea fiecărui element se face la valoarea de inventar, stabilită în funcţie de utilitatea bunului, starea acestuia şi preţul pieţei. Standardul referitor la stocuri menţionează că la inventariere acestea sunt evaluate la valoarea realizabilă netă.

Nessus 2021.

Created with the Personal Edition of HelpNDoc: Make your documentation accessible on any device with HelpNDoc